Cod NC: 7412.1.1 

Descrierea ocupaţiei: 

  Organizarea activităţii proprii precum şi întocmirea documentelor specifice sunt competenţe care sunt necesare ocupaţiei de brutar în vederea eficientizării activităţii. Competenţe specifice ocupaţiei: recepţia calitativă şi cantitativă a materiilor prime şi a auxiliare, depozitarea şi transportul materiilor prime, auxiliare şi a produselor finite de panificaţie, pregătirea materiilor prime şi auxiliare, frământarea aluatului, urmărirea fermentării şi prelucrării aluatului, coacerea semifabricatelor, pregătirea produselor pentru depozitare sunt cele care vor concura la realizarea unor produse finite de panificaţie de calitate corespunzătoare.

  Activitatea se poate desfăşura atât în cadrul unităţilor complet automatizate cât şi în cadrul unităţilor neautomatizate, cunoştinţele şi deprinderile fiind corespunzător evaluate. Fabricarea produselor de panificaţie implică utilizarea utilajelor şi echipamentelor specifice pentru obţinerea diferitelor tipuri de produse. De aceea, pe lângă cunoştinţele de tehnologia panificaţiei, ocupaţia presupune şi capacitatea de exploatare, utilizare şi întreţinere a utilajelor şi echipamentelor specifice ocupaţiei.

Unităţile de competenţă: 

      • Aplicarea normelor de securitate şi sănătate în muncă
      • Aplicarea normelor de protecţia mediului
      • Organizarea activităţii proprii
      • Aplicarea normelor de igienă şi de siguranţa alimentelor
      • Întocmirea documentelor specifice
      • Recepţia calitativă şi cantitativă a materiilor prime şi a auxiliare
      • Depozitarea şi transportul materiilor prime, auxiliare şi a produselor finite de panificaţie
      • Pregătirea materiilor prime şi auxiliare
      • Frământarea aluatului
      • Urmărirea fermentării şi prelucrării aluatului
      • Coacerea semifabricatelor
      • Pregătirea produselor finite de panificaţie pentru depozitare 

Metode de evaluare:

Autoevaluarea - aprecierea personală a candidatului, a capacităţii profesionale proprii în raport cu cerinţele standardului

Testul scris – cuprinde un ansamblu de itemi variaţi ca mod de formulare: întrebări, exerciţii, probleme, care vizează un volum mai mare de cunoştinţe şi capacităţi pentru a afla ce informaţii deţine şi ce ştie să facă un candidat, în care se solicită diferite procese psihice: memorie, gândire, imaginaţie.

Întrebările orale – sunt considerate “o formă de conversare” prin care se urmăreşte volumul şi calitatea cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor candidaţilor şi capacitatea de a opera cu ele.

Observarea directă – evaluează capacitatea candidaţilor de a aplica în practică cunoştinţele şi gradul de stăpânire al abilităţilor formate.

Proiectul – este un demers evaluativ mai amplu, ce permite o apreciere complexă şi nuanţată a învăţării, ajutând la identificarea unor calităţi individuale ale cadidaţilor.

Portofoliul – este un instrument de evaluare complex ce include experienţa şi rezultatele obţinute prin celelalte metode de evaluare, urmărind progresul global efectuat de candidat.

Raportul din partea altor persoane – este o metodă suplimentară de apreciere a competenţelor profesionale, fiind oferit de către colegi, şefi, colaboratori.

 

Acte necesare:

- act de identitate (buletin, carte de identitate)
- certificat de naştere

- act de studii

Standardul ocupaţional ... SO Brutar