Tipărire
Categorie: Evaluări şi certificări
Accesări: 9628

Ce este evaluarea competenţelor profesionale?

Competenţa profesională reprezintă capacitatea unei persoane de a utiliza cunoştinţe teoretice, deprinderi practice şi atitudini specifice pentru a realiza activităţile cerute la locul de muncă.

Evaluarea competenţelor profesionale obţinute pe alte căi decât cele formale este procesul de colectare a dovezilor de competenţă şi judecarea lor în raport cu cerinţele standardului ocupaţional/standardului de pregătire profesională.

 

Cum se desfăşoară activitatea de evaluare a competenţelor profesionale?

Persoanele care doresc să fie evaluate în vederea recunoaşterii competenţelor profesionale obţinute pe alte căi decât cele formale, pe baza unui standard ocupaţional/standard de pregătire profesională, se adresează unui centru autorizat pentru calificarea/ocupaţia respectivă.

Evaluarea se poate face pentru toate unităţile de competenţă din cadrul unui standard ocupaţional/standard de pregătire profesională sau doar pentru una sau mai multe unităţi de competenţă din respectivul standard, în funcţie de cererea persoanei în cauză.

Înainte de intrarea în procesul de evaluare propriu-zis, candidatul analizează, asistat de evaluatorul de competenţe profesionale, propria performanţă profesională în raport cu conţinutul standardului. În funcţie de rezultatul autoevaluării, evaluatorul de competenţe profesionale recomandă candidatului să intre în procesul de evaluare pentru întregul standard sau pentru o parte a acestuia.

Evaluatorul de competenţe profesionale prezintă candidatului metodele de evaluare  care vor fi utilizate şi stabileşte programul de desfăşurare a procesului de evaluare de comun acord cu candidatul. Durata procesului de evaluare se stabileşte de fiecare centru în funcţie de specificul şi de complexitatea ocupaţiei/calificării, fără a depăşi 30 de zile.

Dovezile de competenţă produse de candidat pe parcursul evaluării sunt analizate şi judecate de evaluatorul de competenţe profesionale în raport cu cerinţele standardului ocupaţional/standardului de pregătire profesională. Decizia privind competenţa candidatului se stabileşte pentru fiecare unitate de competenţă pentru care a fost evaluat candidatul. 

 

Ce fel de certificat se obţine?

 În urma încheierii procesului de evaluare a competenţelor profesionale, candidatul este declarat "competent" sau "încă nu competent" şi obţine un certificat de competenţe profesionale.

 

Recunoaşterea Certificatelor de Competenţe Profesionale

  O.G. 129/2000, art. 32, împreună cu Procedura de evaluare şi certificarea a competenţelor profesionale obţinute pe alte căi decât cele formale, sunt documentele fundamentale care reglementează activitatea de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale obţinute într-un cadru nonformal, în România. 

  Certificatele de Competenţe Profesionale sunt recunoscute în ţară şi la nivel european, în general de ţările semnatare ale Convenţiei de la Haga din 1961. Detaliile privind apostilarea (supralegalizarea) se regăsesc pe site-ul Autorităţii Naţionale pentru Calificări (A.N.C.).

 

 

 

Ocupaţii/calificări ale centrelor partenere:

AFACOV CALIFICĂRI PROFESIONALE S.R.L

Administrator pensiune turistică - N.C 5121.2.4

Barman - N.C 5123.2.2

Brutar - N.C 7412.1.1

Cameristă - N.C 5142.1.1

Cofetar-patiser - N.C 7412.2.1

Gaterist la tăiat bușteni - N.C 8141.1.2

Instalator apă-canal - N.C  7136.2.5

Instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze - N.C 7136.2.2

Îngrijitoare bătrâni la domiciliu - N.C 5133.1.2

Mecanic vulcanizator - N.C 8231.1.1

Operator la recoltarea și toaletarea arborilor forestieri - N.C 8141.2.3

Operator la mașini unește cu comandă numerică - N.C 8211.2.1

Ospătar (chelner) vânzător în unități de alimentație - N.C 7422.2.1

Zidar, pietrar, tencuitor - N.C 7122.2.1

 

SIBARO S.R.L

Bucătar - N.C. 5122.2.1

Dulgher-tâmplar-parchetar  - N.C. 7124.2.1

Electrician constructor - N.C. 7137.2.1

Fierar betonist - N.C. 7123.2.3

Infirmieră - N.C. 5132.2.1

Lăcătuş mecanic de întreţinere şi reparaţii universale - N.C. 7214.2.3

Lucrător în comerț - N.C. 5220.1.1

Mașinist la mașini pentru terasamente - N.C 8332.2.2

Mecanic auto - N.C. 7231.2.2

Montator pereți și plafoane din ghips carton - N.C. 7134.2.2

Mozaicar faianțar - N.C. 7132.2.3

Operator la colectatul și manipulatul lemnului - N.C. 8331.2.1

Recepţioner de hotel - COR 422401

Tinichigiu carosier - N.C. 7213.1.2

Zugrav, ipsosar, tapetar, vopsitor - N.C. 7141.2.1